Un tango vertical rupt orizontal

Posted on | November 28, 2008 | by Nanescu |

Am fost aseara la concertul Gotan Project. I-am asteptat cu sufletul la gura fiindca ii mai ratasem o data, la prima lor venire in Romania, cand organizatorii i-au servit publicului bilete la preturi nesimtite.

In momentul in care micile mari incurcaturi cu bilete in care am avut inspiratiunea sa intru cu maxim de gratie si angajament s-au rezolvat, am descoperit o sala plina ochi de femei romantice si cativa barbati sensibili. Ceea ce mi s-a parut foarte amuzant a fost ca pe scaunele spectatorilor tronau in ordine: B24Fun, revista Glamour cu mostra de sclipici pentru buze si o carte de la Nemira, din genul consacrat: “literatura de closet” (sau categoria C, cum i-ar spune unii ). Eu am bagat in traista “Plagiatul” de Camilla Baresani care ma anunta de pe coperta ca va trata despre: “Vendetta si pasiune, dezgust si erotism”. La iesirea din sala, prietena mea a adunat de pe jos doua carti al caror autor avea un nume promitator: Philip K. Dick - “Omul din castelul inalt”.

In timp ce incercam sa fac un troc cu domnisoarele din fata deoarece eu si cei trei prieteni cu care eram am fost condamnati la a ridica de pe scaun aceeasi carte, am aruncat si o privire in sala unde am recunoscut o serie de personaje, care de care mai importante. Deh, desi biletele au fost pentru toate categoriile, Gotan Project ramane ancorat la noi in efectul de snobism si ostentatie.

Buun, Gotan Project si-au facut aparitia insinuandu-se din spatele unui cearceaf pe care se faceau proiectii. Muzica suna bine, impresie artistica se crea din jocul de umbre si lumini, proiectia cadea ok deci am nascut pe loc un ghem de asteptari. Ma pregateam sa ma simt foarte bine si ma amuzam de oamenii ce faceau sfortari sa faca poze prin bezna.

Gotan Project au cantat bine. Foarte bine. Numai cateva scapari de nota la inceputul concertului au tradat faptul ca era un live. Asa cum spunea un prieten dupa concert: “I-am ascultat. Le stiu muzica. Nu prea aveau cum sa ma surprinda”. Tocmai asta cred ca i-a lipsit acestui concert: acea nota de surpriza, acea atmosfera de concert, de comuniune cu publicul, acel sentiment ca oamenii de pe scena canta pentru tine. Eu nu l-am avut. Sincer. Aveam senzatia ca sunt acasa si ascult un CD. Nici proiectiile nu au reusit sa imi induca starea care trebuie fiindca imi parea ca, uneori, imaginile bat in kitsch…

Dupa ce a cazut cearceaful si oamenii imbracati in negru s-au intors imbracati in alb, mi-am impus o alta stare. Am simtit un tango greu urcand vertical spre senzatia de piele de gaina cutremurata de acordurile fine de pe scena ce mi-au inspirat propriul tango orizontal, printre cearceafuri, exersand propriul: “haide vino, haide pleaca, da’ tu chiar nu ai de gand sa mai ramai?”.

Va las cu El Norte, asa cum si Gotan Project si-au lasat publicul inainte de bis!

Comments