Valoarea mea, valoarea mea

Posted on | January 28, 2009 | by Nanescu |

Duminica am aflat marea veste: Carcota Iudee venea la capitala sa faca niste cursuri de calculatoare. Fiind vorba de un tare bun si drag prieten mi-am facut loc in agenda si ieri am iesit la un vin/bere, am povestit, am ras, am baut, ne-am amintit si am carcotit ca in vremurile bune. Evident, gura mea cea poleita cu substante demne a intrezari viitorul a adus in discutie momentul in care C.I. (nu, nu e cartea de identitate!) si-a luat din Sighisoara cea mai scumpa cafea din istoria noastra comuna, a tuturor celor aflati in birtul acela, singurul deschis la ora la care noi bananaiam cu alai si fara tinta pe stradute.

Radem noi aducandu-ne aminte, asa cum le sade unor oameni cuminti (si cu griji, Deruletz!), cand intra in obscura locanta o doamna cu flori, mai exact cu un brat de trandafiri.

- Ia uite floarea frumoasa! Haide, printeso, sa iti dau un trandafir!
- NU! am spus cu gingasia florii din Micul Print, prima lectura din Agronomie.

Femeia isi da seama ca nu face nimic cu mine care incepusem a ma comporta ca o turbata gorila (deja maimuta nu poate exemplifica proportiile impotrivirii). Ce era la gura mea insa nu parea sa conteze fiindca femeia il fixase pe C.I. care gangurea un palid “nu”. Atat i-a trebuit ca i-a bagat omului trandafirul pe gat fluturandu-mi mie pe sub nas un trandafir alb. Initial, m-am gandit ca ii e teama sa imi dea unul rosu deoarece, spre deosebire de tauri, eu chiar vad culoarea si ma pot manifesta ca atare dand si mai tare in clocot. Dar, nu. Abia mai incolo mi-am dat seama ca eram imbracata in alb si vanzatoarea dorea sa ma imbuneze.

In fine, scoate C.I o bancnota de 100 RON la care nu avea sanse sa primeasca rest. A mers la bar sa schimbe. Fara succes. Am carait eu ca nu as avea sa schimb dar cum omul statea cu mana intinsa si deja pierdusem prea mult timp am schimbat banii si am primit trandafirul. Alb.

Buun. Mai povestim noi ce mai povestim pana in momentul in care realizez ca C.I. mai trebuie sa ajunga si acasa. Omul imi zice a deja a platit consumatia, asa ca ii zic ca trebuie sa schimbam milionul ca sa ii dau banii. Primesc un refuz. Deh, o data paseste omul in capitala tarii! Eu incep sa fac misto ca totu-i scump fata de urbea natala si ca, dupa ce ca mi-a luat floarea de 100.000, a mai platit si bautura. Incremenesc cand il aud: “Pai, fu 200 de mii!”. “Cat, ma?”. Incep sa ma jelui. Mai bine mai beam un rand, doua de banii astia. Intre timp m-am calmat si am pornit la defilat cu floarea in mana spre casa unde am hotarat sa o imortalizez ca “floarea-cafea de 20 RON”. Apoi imi zic cu uimire ca cel mai carcotas om pe care l-a dat Oltenia are principii solide: nu se tocmeste ceea ce constituie o adevarata anomalie tinand cont de zona de provenienta.

Inca ma pufneste rasul cand ma gandesc la bietul om si trandafirul alb. Recunosc ca nu ma pricep la flori fiindca nu imi plac (in parte si fiindca tot ce ating eu moare ) si nu stiu care sunt preturile aferente acestui tip de atentii. Totusi, daca o floare e 20 RON, ma gandesc ca nu ar fi rau sa pun de o cascarabeta-florarie la o margine de drum!

Iata si minunea:

Comments