Knocking on… some fucking door

Posted on | March 29, 2009 | by Nanescu |

Ei bine, da! Daca as mai fi avut vreun dubiu cu privire la traseul meu profesional, s-a cam dus la naiba. Cum bine vorbeam cu Sunny acum ceva timp: noi nu o sa ajungem niciodata in top management. Eu una clar nu am stofa: nu manifest nicio fibra de pupincurism, ma imbrac ca si cand as fi la liceu, beau, injur, ma sui pe mese cand dansez prin cluburi. Exact un exemplu de om integrat in societate nu sunt! Daca as putea sa stau intr-un bar in care tai fumul tigarilor cu iatagane bine ascutite, sa beau si sa discut diverse cu prietenii, as excela. Dar, cum nu m-am nascut intr-o familie cu stare, treaba cu viata boema nu imi iese decat in jumatati de masura incununate mereu de cearcane diforme.

Ieri m-a sunat cumnatul meu sa ma anunte ca va veni sa ma ia dupa-amiaza sa mergem sa ne intalnim cu sora-mea si niste prieteni de-ai lor la un restaurant. Era pe la pranz asa ca am mancat ceva repede si m-am pus pe baut niste cani de vin ca tot nu mai luam masina (pe seara mergeam la un chef si mi se ceruse in mod special sa nu vin cu masina). Pe la 17 a aparut cumnatul, m-am suit in jeep, mi-am spus toate rugaciunile posibile in gand in timp ce conducea sa nu ma apuce vomitatul fiindca, conducand sportiv, risca sa imi arunce stomacul in cerul gurii. Noroc ca am ajuns repede la un restaurant unde eu nu mai fusesem, dar care parea departe de locurile unde merg eu de obicei.

In fine, intram, salut lumea. Imi amintesc ca ii stiu pe prietenii sora-mii. Ma mir la gandul ca aveam 16 ani cand il vazusem prima oara pe tip si ca imi cursesera balele. Ma uit acum si realizez ca atunci imi tropaiau hormonii caci omul nu e nicidecum frumos. N-apuc sa fac un calcul ca sotia lui imi spune ca nu m-am schimbat deloc, exceptand firele de par alb de care ar trebui sa ma ocup. Da, desigur…

Mi se spune ca trebuie sa comand fiindca ei stau de ceva vreme in restaurant si crapa de foame. Ma uit pe meniu si vad ca un fel de mancare e 60 de RON. Ok, eu salata nu mananc ca sa fac economie! Mi se cam bulbuca mie ochii, nu lucrez pe nasturi, dar stiu oameni care traiesc cu banii astia o saptamana! Imi iau o chestie cu pui care e doar 30 RON. Oamenii ma imbie la un vin extraordinar din Portugalia. Ceva imi spune ca nu e vinul de tara pe care il galgaisem cu atata energie in incinta propriei case, asa ca decid sa gust de la sora-mea. Dumnezeule, e bine ca ma lasi sa am maniere si nu scuip! Ma stramb insa si le multumesc frumos, dar ii refuz cu vinul. Oamenii insista. Le spun ca tipul asta de vin, la granita cu cel spumant, nu imi place asa ca imi iau o bere (la eprubeta - 33 ml - 12 RON).

Mancarea intarzie. Timpul trece. Eu imi mai comand o bere. Aud o voce feminina: “Vai, ce noroc ai ca nu te ingrasi fiindca bei bere!”. Ii raspund: “Da, la cata beau, cred ca e o minune!”. Ajungem sa vorbim despre domeniul in care activez ca vajnic angajat cu carte de munca si state vechi. Sora-mea ma intreaba niste chestii care ii starnesc doamnei de la masa interesul. Ma intreaba daca stiu de o firma cu care lucram. Ii zic ca da. Apoi incepe sa ma intrebe care e relatia mea cu omul de la vanzari, sora-mea completand ca femeia lucreaza la acea firma. Eu ii raspund sincer ca nu am mai vorbit cu omul de doi ani. Sora-mea ii spune ca eu sunt prietena cu cei de la firma concurenta. “Ah, il stii pe X?” (X fiind directorul celeilalte firme). Eu zic: “Da. Aoleu, bine ca mi-am amintit ca trebuie sa ii dau o sticla de whisky!”. Fetele pica in farfuriile goale. Mancarea scumpa inca nu apare si semne de nervozitate apar pe la colturile mesei. Io, comandandu-mi o a treia bere, ma gandesc ca prea tace lumea si o intrep pe tipa: “Auzi, da’ tu ce dracu’ faci la astia?” (astia fiind firma cu care nu eram pretena ). Liniste. Si mai multa liniste. Apoi aud vocea sora-mii: “E director general”. Ok, imi zic. Traiasca relatiile dintre oameni si lipsa lor!

De prisos sa mai adaug ca n-am manifestat niciun interes pentru excursii in colturi exotice de lume, nu am putut sustine conversatia despre ski in Austria fiindca nu m-am suit niciodata pe skiuri si tot ce pot face eu pe partie este sa beau si, eventual, sa ma dau cu sania, am tinut sa le spun ca nu inteleg masinile foarte mari in oras daca nu faci off-road cel putin de doua ori pe luna ca sa inteleg motivul de a te da cu barca pe sosea (cand oamenii s-au oferit sa ma duca la adresa unde urma sa-mi beau mintile aseara, am vazut ca au un BMW cat juma’ de strada - sa mor daca am tinut eu minte litera si cifrele care denumesc modelul).

Oricum, ce povestesc eu aici, in scris, isi pierde mult din savoare. Nu am cum sa reproduc fetele si reactiile oamenilor fiindca imi lipseste talentul pentru astfel de descrieri. In plus, mi-e al dracului de somn (am dormit de la 4 a.m la 7 a.m). Mereu cand beau puternic si mai asociez si alcoolul cu ceva narghilea energia mea sare in tavan.

Concluzia minunata este ca: am nimerit intr-un domeniu in care oamenii castiga bani multi si se comporta ca atare. Eu, oricat as castiga, manifest interes pentru crasmele inghesuite, cu mese cu lemnul tare de care sa nu iti fie teama sa te apuci cand siguranta pe doua picioare ti-e alterata, imi plac oamenii care beau bere la pet, care sunt preocupati de cei din jurul lor si sunt mereu gata sa ajute chiar daca resursele le sunt uneori limitate, merg cu metroul, fumeaza ca serpii si cu care as sta sa imi recapat suflul dupa intalniri nereusite ca cea de aseara cu oameni cu care, orice as face, nu ma simt in largul meu . Multi aaaaani! (in special pentru Vi!)

Comments