Elegie

Posted on | April 28, 2009 | by Nanescu |

Îţi fuge pământul de sub picioare şi ştii că nimic nu va mai fi la fel de simplu cum ţi-ai imaginat. nici o pierdere nu e completă până când nu descoperi că ceea ce ai pierdut aparţine altcuiva.

Instantanee. O lume spălată de ploi şi sărată de maree cu gust de cafea. Mult nisip. E întotdeauna mult nisip acolo unde ni se pierd urmele.

Noroc. Mai puţin sau mai mult. Şi o bibliotecă plină cu cărţi, albume de artă, informaţii. Bătrânul Alvin, pe care îmi permit să îl tutuiesc fiindcă mi-a furat tinereţea, spunea că acestea reprezintă adevărata putere pe care un om o are asupra altui om, asupra firii.

Telefonul nu e o extensie a urechii, ci a mâinii. Devine important doar când e folosit să comunice chestii “agitătoare”: vorbe, fapte… Glumim. Râdem. Facem jocuri de cuvinte şi cântăm la canapea.

Nud. Zid. Frecare. O lume în aceeaşi culoare. Lumină şi soare. Un zâmbet de femeie frumoasă. Discursul unui om bătrân. Şi peste toată presărată imposibila descâlcire a resorturilor ce ne aruncă înainte în luptă. Tic, tac!

Tic, tac…

Comments