“în calitate de soldat am fost dezamăgit de inexactitatea faptelor şi a portretelor create soldaţilor”, Mike Wells, specialist care a activat într-o echipă de genişti deplasată în Irak…Armata SUA a considerat că pelicula “The Hurt Locker” nu prezintă cu exactitate relatările soldaţilor” zisera genistii americani.

tot articolul pe Gandul.info

In ultimii ani nici nu m-am mai atins de RATB, am preferat metroul, sau mersul pe jos. De curind insa eram cu treburi pe la Muncii, rezolv ce aveam de rezolvat, da’ ma trezisem cu noaptea in cap si aveam o lene in mine…mai mare ca de obicei. Iau 34 citeva statii, n-am eu norocu’ sa dau peste “prietenii” mei controlorii. Nici nu apuc sa ma fac comod pe scara si ma bate cineva pe umar.

C - Biletul, sau abonamentul la control.
Eu - N-am.
C - Un act de identitate?
Eu - N-am.
C - Domne cum asa?!
Eu - Uite asa!
C - Bani pt amenda aveti?
Eu - N-am.
C - Da’ de bilet?
Eu - De bilet as fi avut.
C - Pai si de ce nu v-ati luat?
Eu - Fiindca RATB-ul imi datoreaza bani. (imi place la nebunie sa le zic asta
C - Cum asa?! (era oripilat de’a binelea)
Ii explic pe scurt cum sta treaba cu cei 5000 de lei + dobinda binenteles. Il ia pe controlor inima.
C - Domne’ dumneata iti bati joc de mine? Arata-mi buzunarele! Daca n-ai nimic te las sa pleci.
Eu - Amice, nu ne tragem de buzunare. Tot ce pot sa fac pt tine este sa te insotesc la politie si rezolvam acolo problema. Uite la prima statie e circa 8, hai acolo. Mergem imi dai amenda si ti-o platesc eu cind ‘oi avea bani.
C - Domne’ c-o fi, c-o pati, hai lasa du-te si ai grija de acu’ncolo.

Cind aud de politie dau toti in bilbiiala. N-am inteles treaba asta, ori sint controlori falsi, ori se gindesc ca decit sa piarda timpul pe la politie mai bine il folosesc pt a prinde alti blatisti mai cooperanti.

Nu stiu, nu am, nu dau!

Cel mai bun film - The Hurt Locker
Cel mai bun actor in rol principal - Jeff Bridges
Cea mai buna actrita in rol principal - Sandra Bullock
Cel mai bun actor in rol secundar - Christoph Waltz
Cea mai buna actrita intr-un rol secundar - Mo’Nique
Regie - Kathryn Bigelow
Cel mai bun film de animatie - Up
Cel mai bun film strain - El secreto de sus ojos

Cel mai bun film

Avatar

Filmulet dragut, cu efecte speciale, tip basm, cu extraterestrii. L-am vazut 3D si mi-au cam topait ochii aiurea, dar e realizat ca lumea, se vede ca s-a muncit mult ca sa se creeze lumea cu pricina. Oamenii care se joaca treburi, zic ca e copiat, etc. Eu nu stiu/nu raspund. Nu ma joc joacele cu pricina. Lumea aia cu moluste zburatoare, dihanii, munti suspendanti si o planeta pe care fiecare e conectat energetic la absolut tot ce il inconjoara e simpatica. M-a facut sa zambesc. Cu siguranta filmul va lua premii la categoria efecte speciale desi are un candidat in District 9. Dar o sa il bata bine. La capitolul poveste, nimic nou sub soare. Nu insist. Am o problema cu sfarsitul, dar o sa ma pizduie lumea care nu a vazut filmul daca ma apuc sa zic care e. Deci tac. Da pe bune, rili, haleste cineva sfarsitul? Cre ca da. Da. E cineva care nu si-a imaginat cum se termina? Orice e posibil. Ufffff! Greu mai este sa-ti tii pliscul cand e rost de carcotit! O singura chestie trebuie sa o urlu: de ce, atunci cand se imperecheaza, extraterestrii albastri nu se interconecteaza?! Adica aia e toata chestia! Sau o fac si nu stim noi? Jos cenzura!

The Blind Side

Acesta este genul de film care place americanilor. Am vazut o gramada pe reteta clasica menita a demonstra ca visul american nu e numai o plasmuire. In cazul de fata, un baiat de culoare, cu o mama drogata, ajunge mare jucator de fotbal american fiindca are norocul de a intalni oameni pe care sa ii miste si care sfarsesc prin a le pasa de el. Povestea este frumoasa fiindca spectatorul stie ca este reala. Bineinteles ca in film povestea este romantata, dar nici nu te-ai astepta sa fie altfel. Carcoteala se lasa imblanzita de faptul ca personajul mamei adoptive, interpretat de Sandra Bullock, te cucereste. Leigh Anne Tuohy, cel putin cea descrisa de film, este vie, usor nebuna, incapatanata, o adevarata sefa a familiei. Despre ea, si baiatul pe care l-a cules de pe strada dandu-i o sansa pe care nimeni nu i-ar fi dat-o este vorba in acest film. Cum spuneam, un film ……. ah, da, mai, mi-am amintit, DULCIC. Deci, req., noteaza-l!

District 9

Este al doilea film cu extraterestri nominalizat la Oscar. Am scris la un moment dat pe undeva ca “E ok, bine facut. Reteta clasica - un fel de Danseaza cu lupii cu extraterestii, emotie cata trebuie, actiune, tine publicul pe scaun. Mi-a placut si stilul gen mockumentary.” Dau copy paste fiindca mi-e lene sa scornesc altceva si, de vreme ce am tinut minte ca am zis ceva si unde mi-am lasat zicerile, e clar ca vorbim de o prospatura. Era greu sa-mi fi schimbat parerea in asa putina vreme. O singura mare problema am (spun mare, ca pe alea mici le trec cu vederea. nu stiu de ce presimt ca iar o sa zica lumea ca am ghinion cand merg la cinema! :P  ): cum dracu levita nava aia spatiala asa de nebuna?! Adica, statea intr-un fel de hibernare si oamenii nu o duceau in hangar sa o dezmembreze? Daca ma mai uit o data la film, candva, vreodata, ma prind?! Hmmm…..

An Education

Cred ca eram intr-o stare de blegeala atunci cand l-am vazut fiindca mi-a si placut. Filmul prezinta povestea unei fete de 16 spre 17 ani, din Londra anilor ‘60 (parca), impinsa de un tata tolomac si de o mama cam tampitica spre Oxford, iar, cu prima ocazie, spre un barbat caci, deh, ce ii mai trebuie fetei educatie daca are un sot acasa. Intelepciunea nu e buna decat la atras fraierii si tarat la altar. Carey Mulligan, interpreta fetei, joaca excelent. M-a cucerit complet. Personajul ei e o pustoaica dezghetata, poate prea dezghetata, inteligenta care nu e nimic altceva decat cauza tuturor nenorocirilor din viata unui om prea… ganditor si dornic de cunoastere. Mi-au placut in mod special replica fetei dupa prima noapte de amor (de altfel 67,94% din replicile fetei mi-au produs un ranjet, pe care nu o citez fiindca e a dracu’ pielea pe mine, Alfred Molina in rolul tatalui, blonda Helen care este genial de proasta, Emma Thompson in rolul directoarei incuiate.

The Hurt Locker

Film despre genisti. Sau nu. Despre razboinici. Despre oameni care nu mai au nimic de pierdut. Un film pe care nu te-ai astepta sa il regizeze o femeie. Poate din cauza asta m-a nemultumit la capitolul sange. Victimele erau in scenariu. Ca au fost prea putine nu e vina ei.  Ca orice film american cu actiunea in Irak e usor de ghicit cu ce tabere avem de-a face si cam care va fi desfasurarea actiunii in mare. Exista un episod in film in care eroul principal porneste intr-un fel de actiune de razbunare si sfarseste batut nitel de o doamna caruia, personal, nu ii vad rostul. I l-as fi vazut daca s-ar fi insistat mai mult. Asa… e doar inca o chestie din insiruirea de chestii. Recunosc, nu sunt un fan al filmelor de razboi decat in masura in care acestea pun accentul pe stupiditatea si absurdul unui razboi in care soldatii aceleiasi parti ajung, nu o data, sa se omoare din greseala intre ei, ceea ce nu prea e cazul aici. E adevarat ca lumea s-a extaziat fiindca se centreaza pe ce simt personajele, pe modul in care viata le este afectata de faptul ca salveaza alte vieti zi de zi riscandu-si-o pe a lor. Oricum, pe mine m-ar fi miscat mai tare daca s-ar fi implantat mai adanc in realitatile scarboase ale razboiului, dar probabil ca atunci lumea ar fi inghitit filmul mult mai greu, iar asta s-ar fi simtit la incasari. Oricum, pentru fanii genului, e un film de vazut. PicPoc, noteaza!

Inglourious Basterds

Despre filmul lui Tarantino am scris aici. Da, ar fi trebuit sa scriu mai mult. Nu, nu am de gand sa o aduc acum completari. Adevarul e, insa, ca o parte din mine ar tresalta de incantare daca ar lua filmul asta Oscarul pentru cel mai bun film sau Tarantino premiul pt regie. Numai asa, ca sa vad ca are juriul coaie. Dar, revenind din reverie, e cazul sa redevenim seriosi.

Precious: Based on the Novel Push by Sapphire

Mi-a luat o vesnicie sa vad acest film. Nu mi-a placut. Poate ca sunt insensibila si haina, ceea ce nu m-ar mira, dar eu am ras pe alocuri desi filmul ar fi trebuit sa ma loveasca la alta coarda.
Precious este o tanara de 16-17 ani, de culoare, care locuieste in Harlem, are o mama nenorocita si un tata violator cu care a facut doi plozi: o fetita aflata in grija mamei impreuna cu Precious pentru ajutor social si inca un flacau, faptul ca este gravida aducandu-i exmatricularea de la scoala. Precious e analfabeta, dar o profesoara de bine ii recomanda o scoala alternativa unde ar putea invata cat sa ajunga si ea om.
Mama lui Precious isi uraste fiica fiindca i-a luat barbatul. O terorizeaza, o jigneste, ii cere favoruri sexuale fiindca, deh, barbatul a plecat si singura e cam monotona treaba. Ca sa faca fata ororilor Precious viseaza. In fanteziile ei toti o iubesc, este vedeta si mereu inconjurata cu barbati bine si de treaba. In viata reala lucrurile sunt de nesuportat.
Precious isi gaseste un rost mergand la scoala alternativa unde afla ca nu e proasta. Evident, apar celebrele jurnale (Freedom Writers, Fame si aproape orice film ce implica un sistem de invatamant liceal). Precious scrie despre necazurile ei. Bucuria vietii ei sunt copiii pe care nu vrea sa ii abandoneze sau sa ii chinuie. Incet, incet, formeaza o relatie cu fetele de la scoala si cu profesoara lor, descoperind si sentimente mai umane in semeni.
In film mai apare si o Mariah Carey speriata de bombe in rol de functionar social uimit de ororile suferite de Precious.
Modalitatea de filmare este voit amatoriceasca. Poate fiindca filmul se vrea o incursiune accidentala in raul existent pe lume. Nu stiu. Alta justificare nu ii gasesc.
Personal, am avut o problema cu evadarile lui Precious in vis. Sincer, mi s-au parut penibile. Probabil ca ele isi au rostul intr-un public sensibil la jeg, care prefera imagini de vis ororii propriu-zise. Desigur, realizezi scarbosenia situatiei, dar o minimizezi. Treci mult mai usor peste ce i se intampla lui Precious. Ea e departe de tine ca spectator. E nasol, esti amarat, dar nu plangi.

A Serious Man

Lumea se imparte in doua categorii cand vine vorba de filmele fratilor Coen. Cei carora le plac, intre care ma numar si eu, si cei care le considera filmele niste tampenii. A Serious Man este un film al fratilor Coen deci implica un anumit gen de umor si un anumit stil narativ. Dupa filmul cu prosti - Burn After Reading - acum avem un film cu evrei. Personajul principal, Larry Gopnik, este un profesor de matematica la facultatea din orasul in care traieste. Tocmai cand profesional lucrurile ar parea sa se aseze, omul urmand sa isi primeasca titulatura pe post (ceea ce ei numesc “tenure”), pe plan personal lucrurile o iau razna. Sotia il anunta ca s-a indragostit de alt barbat si ca va divorta, fiul sau adolescent si consumator de marijuana nu e interesat decat de faptul ca nu prinde anumite canale la TV, fata lui se spala mereu pe cap (de altfel, intrebat ce mai face fiica lui, el raspunde: “Se spala des pe cap.”), fratele sau s-a mutat la el unde ocupa mereu baia ca sa isi dreneze un buboi de pe ceafa, vecinii il urasc. Larry este exact genul de om care si-a trait toata viata de pana acum asa cum trebuie, sters, umil, acceptand toate mizeriile, incercand sa fie mereu un om serios. Toate problemele care apar il dau peste cap fiindca nu le intelege. Nu poate pricepe unde a gresit. In plus, nici rabinii la care toata lumea il sfatuieste sa mearga, nu sunt de ajutor. Filmul curge, Larry participa docil la intalnirile cu rivalul sau dornic de a da sfaturi si de a rezolva toate problemele, fratele pune la punct un sistem matematic care sa il ajute sa castige la jocurile de noroc, ilegale de altfel, Larry este stors de bani de avocati, se produc doua morti neanuntate care il marcheaza si, incet, incet, lumea lui se naruie din temelii. Mi-au placut finalul, distributia si inlantuirea de evenimente tragi-comice inlantuite pe parcursul filmului ce par absurde, dar care, la o privire mai atenta, se dovedesc a fi foarte posibile.

UP

Film de animatie realizat de Pixar. Un batranel isi ia casa cu ajutorul multor baloane cu heliu si se indreapta spre un taram magic la care visase impreuna cu sotia sa, dar unde nu au ajuns fiindca viata i-a dus in alta directie. Cand ea moare, el se vede fortat de imprejurari sa se retraga la azil, asa ca isi pune la punct plecarea. Singura problema este ca se trezeste cu un insotitor - un pusti inscris la cercetasi ce are nevoie de o ultima insigna pentru a ajunge la seniori - cea care atesta faptul ca a ajutat batrani. Cei doi ajung la destinatie unde dau peste un pasaroi, caini vorbitori si un botanist nebun. Botanistul vaneaza cu ajutorul cainilor pasaroiul pentru ca a fost acuzat de fals atunci cand a dus scheletul pasarii in America. Baiatul se imprieteneste cu pasarea si vrea sa o salveze asa ca apar doua tabere: botanistul si cainii vs. batranul, baiatul, un caine dezertor si pasare. Personal, cred ca nominalizarea in categoria cel mai bun film este un pic cam mult, desi, ca o mare consumatoare de film de animatie, m-am declarat incantata de aceasta productie.

Up in the Air

Film despre care toata lumea mi-a spus ca e fain. E exact genul de film la care te duci cu asteptari ceea ce nu e bine. Norocul face ca am invatat sa nu cred nimic decat ce se intampla intre mine si ecran la vizionare. L-am vazut si eu, in sfarsit si, da, cred ca se va da o lupta intre acest film si The Hurt Locker pentru Oscar. Daca ar fi sa ii dau un premiu i-as da premiul pentru scenariu. Clar. E scris ca la carte. Ritmemele sunt clare. Pentru cine stie cat de cat cum scriu scenaristii americani filmul poate fi previzibil. Pe de alta parte e in logica lucrurilor ca treburile sa se intample asa.
Pentru cine inca nu stie despre ce e vorba, filmul spune povestea unui tip care isi castiga existenta concediind oameni in locul sefilor lasi. George Clooney e Ryan Bingham, un om care zboara de colo colo dand oameni afara si sperand sa ajunga intr-un club select al calatorilor cu peste 10 mil. de mile zburate cu o anumita companie aeriana. De asemenea, tine conferinte motivationale a caror concluzie e ca tot ce te tine legat de o anumita existenta care nu iti convine, inclusiv relatiile inter-personale, trebuie sa dispara. Intriga se complica cand apar doua noi personaje - o tipa la fel de workoholica si obsedata de statut ca el de care se indragosteste si o pustoaica pusa pe revolutionat domeniul si compania in care Ryan lucreaza. De aici, cum spuneam, lucrurile decurg ca la carte. Povestea are si umor, nu mult dar exista mai ales in discutiile dintre Ryan si Alex, e emotionanta si a prins un context foarte favorabil: criza economica. Cum spuneam, avem un candidat serios la Oscar cu toate ca eu nu l-as fi inclus in cursa pentru cel mai bun film. In fine…

Acum, cin’ sa fie? Cin’ sa fie? Se zice, de catre oameni mai destepti ca mine, ca un film bun e ala capabil sa zdruncine sau chiar sa schimbe o lume; un film bun este acela care naste in tine intrebari, indoieli, sentimente de o forta ravasitoare. Anul trecut pentru mine un film bun a fost Revolutionary Road. Doar pentru mine! Anul asta nu stiu. Cred ca in curand Oscarul va fi castigat de Sex and the City 4. Cam intr-acolo se indreapta lucrurile. Daca tot e sa aleg o sa dau cu banul intre An Education si A Serious Man. Probabil ca aleg An Education fiindca mi-a placut mult cum joaca Carey Mulligan sau poate doar fiindca mi se pare ca, punandu-l in contextul anilor in care se desfasoara actiunea, problemele ridicate nu sunt deloc minore.
O intrebare justa ar fi de ce nu aleg Inglourious Basterds? Pentru ca nu ii pot da premiul doar fiindca nu exista candidati seriosi. El, ca un tot, nu e decat divertisment, ori pentru Oscar ii trebuie mai mult.

Cel mai bun actor in rol principal

Jeff Bridges in Crazy Heart

Jeff Bridges joaca rolul lui Bad Blake, fosta glorie a muzicii country, actual alcoolic, traind din faima de demult pe care o stoarce de seva in cluburi obscure pe onorarii de rahat.
Trebuie sa recunosc ca orice personaj betiv si ratat ma atrage imediat si-mi castiga simpatia neconditionat. Jeff Bridges joaca foarte bine acest personaj care se lasa dus de valul viatii de colo colo fara a-si alege companioni decat o chitara veche si o sticla de bautura. Viciul il face sa accepte orice angajament mergand din rau in jenant. Accepta chiar sa deschida concertul unui fost membru al formatiei cu care canta in vremurile cand era celebru, acum ajuns mare vedeta, mult mai mare decat Bad, cel ce il invatase sa cante la chitara. Face compromisuri, genul de compromisuri care ii faramiteaza intreaga fiinta corodata de alcool, dar le face cu usurinta, ca si cand nu ar conta. Se indragosteste, dar isi nenoroceste band relatia picata parca din cer. Admirabil este ca gaseste totusi energie ca sa o ia de la capat si de la capat si de la capat…

George Clooney - Up in the Air

Mie mi se pare ca George Clooney este un actor tip. E genul pe care il distribui intr-un anumit gen de rol. El va avea aceeasi freza, acelasi look si va zambi la fel de frumos. Tocmai fiindca nu a mai aplicat reteta asta a luat Oscarul in Syriana. In Up in the Air o aplica insa. Nu spun ca nu e credibil. Nu spun ca nu e reteta castigatoare sa il distribui pe Clooney intr-un astfel de rol. Pe de alta parte, si chiar nu stiu de unde mi-a venit ideea asta (poate de la Good Night, and Good Luck), cred ca tipul asta e un tip destept, genul care ar putea sa ia Oscarul pentru un rol mai greu.

Colin Firth - A single Man

N-am vazut filmul si ma oftic, dar n-am ce face. Din trailer, subiectul pare unul extrem de ofertant, iar Firth este un actor talentat. Am senzatia ca mi-a scapat o prestatie deosebita din partea lui. Cum spuneam, ma oftic. Mai ales ca filmul il include in distributie si pe Matthew Goode, pentru care am o slabiciune incontrolabila.

Morgan Freeman - Invictus

Filmul regizat de Clint Eastwood prezinta incapatanarea cu care Nelson Mandela si-a jucat cariera politica pe o carte: rugby. A castigat, sportul acesta reusind sa unifice populatia Africii intr-o bucurie a succesului sportiv. Un pic cam usor se intampla acest lucru in film si un pic cam fortat. Prea se au toti ca fratii dintr-o data dupa ce se urasera sau macar se bodoganisera unii pe altii inainte! E adevarat ca evolutia unei echipe nationale la un campionat mondial face sa germineze nationalismul in 99% din populatie. Imi amintesc ca s-a petrecut asa ceva chiar si cu mine acum multi ani cand echipa de fotbal a Romaniei promite performanta la Campionatul Mondial. E adevarat insa si ca euforia a trecut foarte repede cand au pierdut. Dar sa nu divagam!
Morgan Freeman e Mandela. Sincer, in afara unei anumite pozitii a corpului, pe acest Mandela l-am mai vazut si in alt film numai ca el nu era Mandela. Nu mi se pare cel mai bun rol al carierei lui. Pe de alta parte, orice portretizare a unui personaj real, mai ales din viata politica, aduce o nominalizare la Oscar. Nu intotdeauna si la castig!

Jeremy Renner - The Hurt Locker

Immm! Prospatura! Jeremy Renner joaca bine rolul genistului amator de risc. Il crezi. Il vezi si il simti ca fiind acolo. Nu este nici rebelul perfect, nu este nici baiat bun. E undeva intre ele, osciland, osciland mereu. Riscarea propriei vieti este ca un drog. Este singurul val de placere adrenalinica pe care i-l mai rezerva viata dupa toate ororile. E un candidat serios la Oscar si are si sanse sa castige, mai ales ca filmul in care joaca este axat pe un subiect la moda.

E greu de ales aici un castigator. Optez pentru Jeff Bridges. Da, stiu, am o slabiciune pentru ratati si actorii ce ii interpreteaza.

Cea mai buna actrita in rol principal

Sandra Bullock - The Blind Side
Bullock interpreteaza un personaj cu un capital de simpatie din partea publicului urias. As zice ca a avut noroc fiindca personajul sau este hotarat si are umor. Umorul e mai mereu o carte castigatoare. Accentul sudist s-ar putea sa ii aduca un bonus. Pe mine m-a enervat, dar m-am obisnuit cu timpul. Poate nu m-ar fi enervat daca ar fi fost la fel de accentuat si la celelalte personaje. Oricum, nu e rau, nu e deloc rau ce face Sandra Bullock in acest film.

Helen Mirren - The Last Station

Nu am vazut acest film. Imi pare rau fiindca este despre viata lui Lev Tolstoi, iar orice film despre viata unui scriitor mi se pare de vazut. Deh, fiecare cu obsesiile lui! Recunosc umplandu-ma de rusine ca am adormit bustean la The Queen asa ca tare as mai fi vrut sa vad acest film inainte de decernarea Oscarurilor. Asta este, o scot pe Mirren din schema fiindca, dupa ce am vazut An Education, am si dat Oscarul imaginar.

Carey Mulligan - An Education

Eh, da! Carey Mulligan tine buna parte din film si o face cu succes. Joaca de intepenesti. E o scena in care Jenny danseaza cu Danny in care actrita reuseste sa transmita perfect sexualitatea stangace specifica varstei. Mi-a placut. Mi-a placut mult ce face in acest film. I-as da Oscarul fara sa stau pe ganduri.

Gabourey Sidibe - Precious: Based on the Novel Push by Sapphire

Cred ca are sanse reale la Oscar fiindca personajul sau este unul foarte lovit de soarta. Actrita reuseste sa transmita tristete, detasarea fortata din lumea dn care daca nu ar evada ar lua-o razna, dragostea pentru copii. Cu toate acestea, simt ca ii lipseste ceva. Simt ca jocul sau a fost bun, dar nu exceptional. Asa cum si intreg filmul este, de altfel.

Meryl Streep - Julie si Julia

Iata al doilea film de duminica, dulcic dar cam atat, pe care Streep il transforma in ceva mai mult. Este acelasi lucru care s-a intamplat si cu The Devil Wears Prada. Practic, aceasta femeie poate sa citeasca cartea de telefoane si sa ia Oscarul. O banuiesc sincer ca e din alta lume.

Imi pun toti banii pe Mulligan. Nu vreau sa ma gandesc la o alta posibilitate. Nu, nu, nu!

Cel mai bun actor in rol secundar

Matt Damon - Invictus

Matt Damon, mai blond ca de obicei, cu un accent nou si maimutarit la sala de forta ca sa arate ca un jucator de rugby, de altfel unicul sport serios din lume, joaca rolul lui Francois Pienaar, capitanul nationalei de rugby a Africii de Sud. Personal, personajul mi s-a parut cam sters pentru un lider. Pe eroul interpretat de Damon il influenteaza toata lumea: tatal, sotia, Mandela, coechipierii. Mi s-a parut un personaj slab, deloc motivat mai ales in contextul competitiei la care echipa sa participa. Nu stiu. Poate asta a fost intentia regizorului, Invictus nefiind primul film in care Eastwood se pierde incercand sa spuna prea multe.

Woody Harrelson - The Messenger
The Messenger este un film despre razboi un pic altfel. Are victime, dar nu are sange. Trage doar de coarda sensibila a spectatorilor urmarind povestea a doi ofiteri insarcinati cu anuntarea victimelor decedatilor din razboiul din Irak. Evident, cei doi sunt marcati de ororile razboiului si de misiunile de notificare a victimelor, sunt betivi si, am observat ca e un trend in materie de protagonisti soldati, asculta rock.
A trecut ceva vreme de cand nu l-am mai vazut pe Woody Harrelson intr-un rol solicitant. Mi-a facut placere sa il urmaresc. E adevarat ca i se potriveste rolul de dur, iar omul se achita frumos de rol. Este suficient de simpatic, suficient de enervant si suficient de demn de mila.

Christopher Plummer - The Last Station
Nu stiu/nu raspund cata vreme nu am vazut filmul. Tot ce stiu este ca Plummer este o legenda vie si asta are ceva (multa as spune eu) greutate. E asa… cam cum, daca ar fi sa fac o paralele cu ce concerte s-au anuntat anul asta, un fel de Bob Dylan.

Stanley Tucci - The Lovely Bones

Filmul mi s-a parut prost, genul de film de TV pe care te astepti sa il vezi pe Romantica. Singurul lucru bun din tot filmul este Stanley Tucci care este delicios de scarbos in rolul criminalului. Pe de alta parte, acest actor, care mie imi place, apare prea putin si lasa loc acelei lumi fantastice puerile care m-a enervat. Pacat, fiindca filmul era cu un criminal in serie. Pe langa betivi ratati, imi plac si psihopatii. Or Tucci e un astfel de criminal pedofil care te face sa pricepi de ce plozii ar trebui lasati sa poarte arme pe care sa fie liberi sa le foloseasca. Bang, Bang!

Christoph Waltz - Inglourious Basterds

Waltz este delicios in rolul Colonelului Landa. Mi-a placut enorm. A reusit sa imi transmita un sentiment de scarba veritabila greu de obtinut chiar si atunci cand ma uit la filmele horror. Imi amintesc ca acelasi fior mi-a strabatut sira spinarii cand o urmaream pe Dench in Notes on a Scandal. Waltz a facut o treaba excelenta.

Sunt 90% sigura ca Ch. Waltz va lua premiul. Foarte bine!

Cea mai buna actrita intr-un rol secundar

Penelope Cruz - Nine

Cine a vazut Otto e mezzo a vazut Nine. Cine a vazut Nine nu a vazut 8 1/2.
Nu-mi plac musicalurile, desi filmul meu preferat e un musical. Teoretic! Oricum, le numar pe degetele de la o mana pe cele care nu m-au plictisit. Stiu ca implica o munca titanica in spate, dar sunt, in general, niste tampenii in care muzica mai e si proasta pe deasupra!
Am realizat cu greu la Nine. Nu este inspirat de 8 1/2 asa cum s-a scris. Este o copie gretoasa si proasta. Scene intregi din Otto e mezzo se regasesc in Nine. Numai actorii difera. Ceea ce incearca acest film este sa iti si explice anumite chestii ce erau doar sugerate in filmul lui Fellini. Prost, foarte prost!
Ce poate atrage la film? Distributia. Oamenii s-ar putea arata interesati de un actor sau altul. Ce cauta Daniel Day-Lewis in ciorba asta de plic reincalzita nu stiu! In fine, dintr-un motiv ce ma depaseste Penelope Cruz e nominalizata la Oscar pentru rolul amantei personajului principal, regizorul Guido Contini. Mi se pare o alegere ciudata si nejustificata. Poate fiindca e singurul personaj din film care boceste stergandu-se de ziduri, intinzandu-si machiajul si avand o tentativa de suicid? Habar n-am! Repet, ma depaseste!

Vera Farmiga - Up in the Air

Alex, din Up in the Air este personajul care mi-a placut cel mai mult din Up in the Air. Cred ca filmul ii datoreaza un anumit tonus aparitiei Verei Farmiga. Corporatista pragmatica, sigura pe ea si, paradoxal poate, foarte plina de viata este un personaj interesant si cat se poate de autentic. Este genul de personaj care iti place si pe care il ierti la nevoie pentru ca il intelegi si-l crezi. E exact genul de femeie pe care, daca inchizi ochii si te intrebi ce ar fi putut sa fie, l-ai putea recunoaste oricand in tine. Cred ca portretizeaza perfect femeia moderna in masura in care exista asa ceva.

Maggie Gyllenhaal - Crazy Heart

Maggie Gyllenhaal este tanara care ii da peste cap existenta lui Bad Blake, personajul principal din Crazy Heart. Mult mai tanara si cu un fiu de 4 ani de crescut, Jean isi pierde capul fiind sedusa de farmecul trubadurului. Posibile explicatii ar fi: fie instinctul matern, activ din pricina puiului, o determina sa il ia in brate pe distrus, fie crescuse cu legenda lui si i se pare ca a ajuns in patul unui zeu. Sau, mai exact, ca zeul a ajuns in patul ei. Dincolo de aceste supozitii, Maggie Gyllenhaal face un rol bun realizand un personaj foarte credibil in pendularea sa intre atractia fata de acest barbat alcoolic si luciditatea care o face sa ii repugne eternul parfum de tuica americana al individului iubit. Mi-a placut, fapt rar intalnit in filme, ca personajul nu are niciun moment de ezitare in a alege ce e bine pentru copilul sau. Am mai vazut asta in Gegen die Wand si tare m-a mai uns pe suflet!

Anna Kendrick - Up in the Air

Anna Kendrick este Natalie Keener, pustoaica ambitioasa care vine sa ii dea lumea peste cap lui Ryan cu sistemul ei electronic ce permite concedierea unui om printr-o simpla teleconferinta. E simpatica in atitudinea ei batoasa, de om sigur pe el cand de fapt face pe ea de frica. Singurul moment in care mi s-a parut ca exagereaza este scena in care izbucneste in plans pe aeroport. Plansul ala mi s-a parut teatral, iar intensitatea lui fortata. Asta a fost unicul moment in care am zis ca ceva e putred in aeroport.

Mo’Nique - Precious: Based on the Novel Push by Sapphire

Daca ar fi sa aleg ceva din acest film care, cum spuneam, nu m-a impresionat asa cum ar fi trebuit sa o faca, este jocul lui Mo’Nique. Acest personaj este singurul care da dramei profunzime. Este singurul in actiunile si vorbele caruia ghicesti tot raul adunat pe lume si toata neputinta si toata prostia. Si vezi drama.

I-as da Oscarul lui Mo’Nique deoarece ea, si nu Sidibe, tine in spate filmul Precious: Based on the Novel Push by Sapphire.

Regie

Kathryn Bigelow - The Hurt Locker
James Cameron - Avatar
Lee Daniels - Precious: Based on the Novel Push by Sapphire
Jason Reitman - Up in the Air
Quentin Tarantino - Inglourious Basterds

Pana sa ajung la acest element al postului, si trebuie sa recunosc ca mi-a luat o saptamana, aveam o optiune clara: Kathryn Bigelow. Scriind, mi s-a aratat altceva: Quentin Tarantino. Da, Quentin Tarantino pentru ca e dement si a facut o treaba foarte buna si cu acest film.

Cel mai bun film de animatie

Coraline

Sincer, daca nu il vezi 3D, e plictisitor si pueril. Povestea fetei neglijata de parinti care descopera o usita catre o lume imaginara in care parintii o iubesc si unde ar vrea sa ramana pentru totdeauna nu are nici umor, nici ingeniozitate. Este pur si simplu plictisitoare. Din momentul in care treaba se impute in lumea minunata si fata trebuie sa isi cedeze ochii in schimbul a doi nasturi un copil poate pune o multitudine de intrebari de genul: dar de ce fata gaseste doar cate un obiect rotund cand trebuie sa gaseasca ochii copiilor? Ce poate raspunde un parinte, altceva decat: fiindca asa era in scenariu, puiule!
Ah, ca era sa uit in timp ce loveam atat cu barda! Filmul are un lucru bun. E unul din foarte putinele filme de animatie in care personajele isi schimba hainele. Un amanunt extrem de important care mi-a torturat copilaria: de ce intr-un film de desene animate desfasurat intr-o perioada mai lunga de timp personajele sunt imbracate la fel?!

Fantastic Mr. Fox

Filmul de animatie regizat de Wes Anderson e dragutel. Urmareste un vulpoi, dl. Fox, specializat in furturi de gaini. Problema e ca sotia sa ramane gravida si, pentru a apuca sa ii fie tata puiului, trebuie sa se retraga si devine jurnalist. Viata de jurnalist nu ii prieste asa ca se apuca sa fure de la cei mai aprigi trei fermieri, motiv pentru care se isca razboiul si toate animalele din imprejurimi risca sa cada victime. Filmuletul e haios, e genul de film care iti aminteste de copilarie cand te uitai la desene animate si totul era posibil. Vocea domnului Fox este asigurata de George Clooney. Poate din acest motiv Mr. Fox are un zambet de parca zici ca Patruleasa s-a transformat in vulpe. Recunosc, mie mi-a placut sobolanul psihopat - voce Willem Dafoe. Trebuie sa recunosc ca nu am recunoscut vocea lui Meryl Streep care e doamna Fox.

The Princess and the Frog

Avem aici clasicul film Disney numai ca mult mai prost decat cu ce eram obisnuiti inainte. PE scurt, se ia povestea cu printesa ce pupa-n bot broscoiul si se rescrie intr-o versiune ce se vrea originala. Actiunea se muta in New Orleans. Personajele principale sunt o tanara negresa ce viseaza sa isi deschida propriul restaurant si un print falit. Prin vodoo si cateva animalute simpatice povestea curge mai departe. Trademark: majordomul. Il recunoaste cineva?

The Secret of Kells
Film plictisitor cu calugari. Nu sunt catolica asa ca Book of Kells nu imi spune mare lucru. In plus, scenariul are scapari. M-a lasat rece povestea si m-a obosit. Cred ca am si adormit pe alocuri. Am observat insa ca s-au folosit stop cadrul, unghiul de vedere subiectiv, ceva incadraturi deosebite pentru un film de animatie. Nu-l recomand insa decat amatorilor de filme cu subiect religios.

Up

Avem, din punctul meu de vedere, doar doua candidate serioase anul acesta: Fantastic Mr. Fox vs. Up. Cum spuneam si mai sus, Up va lua Oscarul pentru animatie.

Cel mai bun film strain

Ajami

Nu ma pot pronunta in cazul acestui film deoarece la cinema la noi nu e, iar incercarea mea de a-l vedea subtitrat intr-o limba de extraterestrii nu a avut sorti de izbanda.

Das Weisse Band - Eine Deutsche Kindergeschichte
E un film de Haneke, cel ce-ti da deseori senzatia ca isi bate joc de tine. Sincer, eu i-as da premiu pt. imagine. In rest, povestea satului in care se intampla lucruri rele e de nepovestit ca oricare din filmele regizorului. Cert e ca mi-a placut mai mult decat Cache, raul este mai evident, mai palpabil, mai scarbos. Per total, am intrat in atmosfera, dar am si iesit fiindca filmul are in jur de 2 ore si ceva.

El secreto de sus ojos

Mi-a placut mult ultimul film al lui Juan José Campanella care urmareste obsesia unui avocat pentru un caz ce i-a marcat viata in urma cu mai bine de 25 de ani. Povestea e interesanta, iar personajele sunt foarte bine jucate. E genul de film care te face sa iti pui intrebari pe mai multe planuri fiindca amesteca intr-un alambic care stie cum sa se joace cu dozele o multitudine de idei si sentimente, dintre care ceva tot il va prinde pe spectator - fie ca este vorba de investigatia violului, fie de povestea de dragoste neconsumata intre doi oameni aflati mereu in contratimp. E exact genul de poveste care iese din tiparele cu care ne-a obisnuit Hollywood-ul devenind credibila. Momentul razbunarii unui coleg pe personajul principal este delicios si usor recognoscibil in natura umana.

Un prophete
Ultimul film al lui Jacques Audiard se petrece in puscarie. Din cate mi-am dat eu cu seama de pereti un profet e un tip capabil sa stabileasca relatii de prietesug cu toate grupurile etnice din inchisoare. Si nu ne referim aici la o prostituata masculina. Filmul e lung cum sunt mai toate filmele nominalizate la Oscar anul asta. Are doua ore si jumatate. Incepe interesant, dar risca sa te piarda pe parcurs. Sincer, desi la moda fuse Prison Break, eu zic ca ceva mai bun cu puscariasi decat Oz nu exista. Te astepti la mai multa violenta si la mai mult jeg intr-o inchisoare decat arata Audiard. Daca ai rabdare si urmaresti filmul pana la final, e interesant cum se termina. Spun interesant fiindca mi se pare putin credibil. E adevarat ca astfel filmul poate castiga in… inedit sa-i spunem. Daca stau bine sa ma gandec cred ca mi-a placut. Mi-a placut amestecul de pervertire ce conduce doar la razbunare prin care trece personajul. O singura strangere de inima am: prea e profet! Pe bune! Prea le incearca pe toate fara a fi ingenuncheat. De exemplu, isi baga in vena, dar nu ajunge narcoman in toata regula. Atat am de comentat!

La teta asustada

Demult nu am mai vazut un film care sa ma entuziasmeze. La teta asustada e un astfel de film. Mi-a placut. In primul rand, este foarte frumos din punct de vedere vizual. Compozitia cadrelor este foarte plastica.
Actiunea se petrece in Lima. E genul de poveste, universal valabila, in care mamele isi distrug fiicele fara voia lor prea expunandu-si propriile drame si inoculandu-le copiilor ideea ca vor pati la fel. In timpul in care in Peru inflorea terorismul, mama Faustei, personajul principal, a fost violata cu bestialitate chiar daca era gravida. Unchiul fetei este convins ca tristetea mamei s-a transmis prin lapte fiicei sale. Aceasta este explicatia pe care i-o da si doctorului ce ii explica ca nepoata sa are un cartof in vagin. Fata recursese la aceasta metoda drastica de teama unui potential viol. De altfel, Fausta este inconjurata de tot ceea ce o inconjoara. Isi traieste viata la limita sufocarii de teama. Singurul reazem atunci cand este ingrozita de ceea ce i se intampla, si e ingrozita mai tot timpul, este cantecul, cantec ce o condamna si o salveaza totodata.
Filmul, desi trateaza un subiect dramatic si foarte sensibil, este de un umor fantastic. Este cazul vizitei la pompe funebre pentru a-i cumpara mamei decedate un cosciug, vizita in care Fausta si varul ei discuta cu un barbat ce ii asigura ca e serios fiindca are si carte de vizita. Pe de alta parte, are numai una asa ca le-o arata, dar nu le-o da.
Filmul arata clar ca se pot face filme foarte tipice pentru o anumita zona geografica, ce castiga enorm prin culoarea locala, care sunt universale totodata. Personajele, jucate excelent, sunt adevarate exponate ale unei alte lumi, o lume cu care, ca romanca, mi-a fost usor sa intru in contact si pe care, cred cel putin, am inteles-o.
Dupa ce am vazut acest film am ajuns la concluzia ca trebuie sa urmaresc activitatea regizoarei, Claudia Llosa.

Cred ca batalia la film strain se va da intre Haneke si Audiard. Mie mi-e greu sa aleg intre El secreto de sus ojos si La teta asustada fiindca ambele mi-au placut foarte mult. Cum tot ce am scris pana acum are un caracter pur subiectiv, Oscarul meu pentru film strain se acorda filmului La teta asustada fiindca a fost o adevarata placere sa il urmaresc. Deocamdata acesta este revelatia mea de anul acesta!

Care va sa zica se ia o litra de rachiu, merge si niste tuica ca substitut, se amesteca cam cu 80-100g de miere, dupa gust si se arunca in ea 2-3 bete de scortioara. Pe toti zeii olimpieni nu puneti scortisoara macinata!

Amestecul se lasa cel putin o saptamina sa se omogenizeze…din cind in cind mai zguduiti sticla si salivati fara sa-i dati cep.

Rezultatul nu-i chiar identic cu originalul, dar aduce foarte mult…medicament curat, cel putin asa ziceau cretanii.

Buun zic, ia sa vad ce-i poate pielea. Introduc datele de mai sus si…surpize, surprize…imi da mesaj de eroare. Acum ce incredere sa pot sa am intr-o chestie care la partea demonstrativa e praf…ma trezesc si fara bani in cont si fara taxe platite. Cine l-o fi facut si pe ce bani ar fi interesant de aflat. Vai mama lor!

Ea: - Amalia s-a apucat de tango.
Eu: - Cursuri?
Ea: - Deja e la avansati, sustine spectacole…tot tacimul.
Eu: - Wow! Fantastic! Cineva care face ce-i place!

Ajung acasa si interoghez prietenu’ Google si vad ca impreuna cu sotul ei si-au deschis o scoala de tango, Tangotangent. Povestea tangoului lor mai pe larg in acest articol.

Felicitari!

PS: vorbim de o absolventa a Facultatii de Istorie.

Continuam spre Ungaria, trecem granita dimineata. Nici nu facem 500m la unguri si ne opreste un echipaj de politie doar ca sa ne puna sa ridicam portbagajul…n-ai cum sa nu-i “iubesti”. Luam vigneta de la unguri 13 euro si mergem spre Dunakeszi, in apropiere de Budapesta, de unde urma sa luam camperul, x-car.hu, niste romani stabiliti in Ungaria. Ajungem pe la prinz, achitam, luam “autobuzul” si facem o prima oprire la un supermarket sa ne alimentam. Incarcam marfa si-i dam inainte spre Slovenia, 15 euro vigneta la sloveni. Pe la 19:30 (ora locala) ajungem in Maribor. In comparatie cu frigu’ de acasa aici era vara…+3 gr C. Facem o plimbare prin centru, pe malul riului Drava. Cit pasaret! Lebede, rate, lisite, giste…o droaie de fripturi cu pene. Le aruncam niste piine, lucru care le anima instant. Erau obisnuite cu prezenta oamenilor, nici nu binghiseau de noi. O gisca mai tupeista mi-a furat piinea din mina. Ne mai invirtim un pic si o’ntindem spre Ljubljana. Am dat citeva ture prin centrul capitalei, ploua si era ceata. N-am mai oprit, un oras interesant, de revenit cu alta ocazie. Continuam spre Piran. Pe la 1:00 noaptea dam stingerea la 30 Km de Piran. Am tras pe dreapta si ne-am bagat la somn. Asta-i avantajul camperului, ti-e foame tragi pe dreapta si se “transforma” in circiuma, ti-e somn tot pe dreapta si se “transforma” in hotel.

06.02 ne trezim si vrem sa ajungem cu “autobuzul” in Piran. Imposibil, la intrarea in oras s-au montat bariere. Cind ne-au vazut cu hardughia i-a apucat amocul pe paznici, bolboroseau in slovena si dadeau din miini sa ne intoarcem. Vedem o parcare cu plata in apropiere, bun zic, lasam masina aici. Intreb cit costa o ora si-mi zice 12 euro. Ma ia inima, 12 euro o ora! Paznicul citeste indignarea pe moaca mea si-mi zice sa merg 1-2 km mai in urma ca nu merita sa dau atitia bani. Nici n-aveam de gind! Ne intoarcem si gasim un supermarket in apropiere de hotel Histrion in Portoroz, lasam masina acolo…gratis. Cea mai buna solutie pt parcare cind circuli cu asa ceva sint super/hyper marketurile. Parcarile cu plata te indoaie fiindca animalul ocupa doua locuri, in plus mai esti conditionat si de timp. O luam pe jos pe faleza, din cind in cind mai tragea cite o ploicica marunta, insa era cald. Orasul la fel de frumos cum il stiam, linistit cu stradutele lui intortocheate si inguste.

Plecam spre Trieste. Cu toata bunavointa nu reusim cu nici un chip sa gasim un loc de parcare (chiar si cu plata) in apropierea zonei centrale. Cele de afara erau toate ocupate, iar in cele subterane nu puteam intra fiindca depaseam limita de inaltime. A trebuit sa ne multumim cu citeva ture prin oras, nu-i bai ca-l mai vazusem, dupa aceea vira ancora spre Venetia. Femeile incep sa adulmece magazinele…oprim de citeva ori pt a le satisface curiozitatea…the pain! Pe la 20:00 ajungem la Venetia, trecem podul, facem rondul si ne intoarcem. Nici vorba sa putem parca acolo, am trecut doar sa aruncam o ocheada asa din mers pe’nserat. Ne intoarcem in Mestre sa vedem unde putem campa. Gasim un loc bun pe via Gasparina, linistit, locuri de parcare berechet si suficient de mari. Nu raminem fiindca am constatat ca nu mai aveam apa. Intram din nou pe autostrada spre Trieste, la citva km dam de un spatiu de servicii Agip. Avea tot ce trebuia, bar, buda, dusuri (1 euro pt 15 min de dusat), apa, parcare. Am pus camperul la punct si am innoptat acolo.

07.02 inapoi spre Mestre pe Gasparina. Lasam camperul si mergem la autobuz. O baba ne explica intr-o engleza fluenta ce trebuie sa facem. Avea un strat de tencuiala pe fata mai gros decit am eu acasa pe pereti. Toate babele erau machiate strident, asa o fi moda la ei. Luam autobuzul 12 (mergea si 12/) 2 sau 3 statii, capat de linie Venetia. 1.80 euro biletul, dar era full, am mers pe scara la fel ca’n a noastra capitala. Nici vorba sa poti taxa, lucru care a scos la iveala blatistul din mine. Am pastrat biletul netaxat, daca venea controlul faceam pe turistul idiot.
Venetia! Un furnicar de lume, costume, poduri, podulete, canale, gondolieri…toate limbile, toate natiile (exagerez…un pic) erau acolo. Am luat-o prin stinga la Grand Canale si ne-am afundat in multime indreptindu-ne spre Piata San Marco. In puzderia aia de lume era un efort sa nu te ratacesti de ceilalti. Da-i si mergi, ne holbeam la orice nimic, asa ca’n prima zi. Daca as fi avut ochii oblici as fi putut jura ca’s japonez, sau chinez, mi se lipise aparatul de mecla. Nu ma mai saturam de pozat. In cele din urma cele 17 gr C ne-au dovedit si cu limba de-un cot iesim din multime pe o straduta laturalnica care dadea intr-un ponton de lemn pe Grand Canale. Stam ceva timp ca sopirlele la soare admirind traficul naval. Pornim mai departe, mai deviem de la traseul principal, sa vedem si Venetia fara turisti. Mai facem o oprire sa bem o cafea si sa facem o vizita si la buda. Cafeaua 4 euro, dar tinind cont ca wc-ul public era 1.5 euro ni s-a parut un scor rezonabil. O luam din loc, poze si iar poze, toti costumatii extrem de amabili. Se opreau, stateau la poze fara sa cricneasca. Cei cu masti care acopereau toata fata aveau un aer straniu. Se vedea sclipirea ochilor in spatele mastii, se auzea sunetul, dar buzele nu se miscau…creepy. Cind am ajuns in San Marco am avut un soc…toata piata era plina, umar la umar. Am nimerit la fix pt o parada a costumelor. Ne-am mai invirtit, holbat, pozat…pe la 10 seara insa strazile erau aproape pustii. Ne-am retras si noi.

In ziua urmatoare am luat-o de la capat, pe partea dreapta a marelui canal de data asta. Agitatie mai putina, poate unde era luni. Am luat-o pe tarmul marii. Strazile o idee mai largi, cladirile mai mari. In zare se vedeau insulele, Lido, Murano, care-or fi fost ca nu le-am identificat. Catarare in Campanilla, turnul din Piata San Marco (8 euro/pers). Privelistea tare de tot, practic vezi tot orasul de sus. Cum ne zgiiam noi asa pe toate laturile (ca-i patrat, sau dreptunghi) au inceput sa bata clopotele. A plecat mai intii unu, dupa care a luat-o si al doilea. Ce harmalaie! Pe toti dracii, ma gindeam, daca bat toate 6 odata ajung ca saracu’ Quasimodo. Din fericire au batut doar 2, suportabil pina la urma.

Pe inserat am plecat spre Verona. Urmatoarea destinatie turistica balconul Julietei. Binenteles ca nimeni n-a catadicsit sa noteze adresa asa ca mergeam la plesneala. Setat GPS-ul pe Verona - centru si i-am dat din nou in goarna…un fel de a spune fiindca am ajuns la destinatie abia la 02:00 noaptea. Orasul pustiu, nici tipenie de om, ciine, sau pisica comunitara. Cum stateam noi trasi pe dreapta dezorientati si ne pregatea s-o trimitem pe Julieta in Romeo cu balconul ei cu tot in spatele nostru opreste o masina de carabinieri.

- Buna seara, actele la control, zise unu cit muntele, undeva pe la 2m, in macaronara.

Pin’ ne scotocim de pasapoarte, 3 dintre noi dormeau, intru’n vorba cu caraliu. Ii dau in engleza nu’ntelege o iota…buuun

- Julieta…adresa…capisci? zic

Se lumineaza la fata…
- Aaaa Julieta…si, si

Ii intind o foaie si-un pix…Via Cappello. Dupa care ne explica cum sa ajungem la un loc de camping pe Via Albere…pfff costa nene…cel putin 8 euro de persoana, las’ ca dormim pe autostrada…gratis
Ne inapoiaza actele si ne despartim, parcam camperul in apropierea Arenei (un fel de Collosseum mai mic), dam o tura de “stadion”, dupa care cu gps-ul in brate o luam spre Via Cappello. Pe strada pustiu, de altfel cei doi carabinieri au fost singurele fiinte pe care le-am intilnit in Verona. Ze zgiim printre zabrele, pe stinga si pe dreapta gangului prin care se facea intrarea in curte. Pe o suprafata lunga de cca 10m si inalta cam de 2m era un mozaic de postit-uri de genul Mimi+Mumu=Love, o droaie! Vazut balconul, am dat o tura prin piata veche, peste tot numai inimi, inimioare…Sf. Valentin era pe aproape. Love was in the air!

Imbarcarea si valea spre Innsbruck pe autostrada (Verona - granita Austria 14 euro). Am oprit undeva intr-o benzinarie aproape de granita sa ne odihnim.

Dimineata pe 09.02 plecam…sintem in intirziere fata de ce programasem. In Austria 7.90 euro vigneta. Ce ieftina fata de restul, zic…mai mergem citiva kilometri si hop o bariera.

- 8 euro, zise austriacul
- Vigneta! si-i arat abtipildul de pe parbriz
- Nein! 8 euro si’ncepe sa turuie’n germana.
Dam banii salta bariera, mama lor de jepcari!

Innsbruck, orasul nu este impresionant prin architectura, dar privelistea din jur cu crestele muntilor inzapezite era superba. Ne invirtim citeva ore prin oras dupa care purcedem la drum. Parasim autostrada si selectam un traseu prin munti spre Salzburg. La fix ca incepuse sa ninga. GPS-ul selecteaza drumul cel mai scurt, insa nu intotdeauna este si cel mai bun si uite asa ajungem pe niste serpentine unde accesul camperelor si rulotelor era interzis…nu si pt noi. A trebuit sa ne tirim cu a’ntiia si a doua citiva kilometrii buni. Zapada putina, ce se mai asternuse de la ninsoare, n-am avut unde sa ne dam asa cu punga. Muntii frumosi, dar parca ai nostrii’s si mai frumosi. Campam…cam frig.

Pe 10.02 continua sa ninga. Ajungem in Salzburg si aplicam procedura devenita deja standard…citeva ore plimbare prin oras, tinta principala casa lu’ Mozart. Un oras mic, dar frumos. Pe stradutele centrale toate magazinele aveau firme din fier forjat ca pe timpuri. Ne continuam drumul spre Viena cu o scurta oprire in Linz.

Eram presati de timp, joi 11.02 la 12:00 trebuia sa predam camperul. Ajungem in Viena pe la 02:00 noaptea ne plimbam putin prin Austria Center…prea multa sticla, nu-i pe gustul meu. Ne hotarim sa mai tragem putin de noi si sa mai scurtam distanta pina la Budapesta. Innoptam la Parndorf , cam la 30 km de Viena. Dimineata (11.02) ne trezeste un austriac sa ne zica c-am parcat intr-o zona interzisa. Ii raspundem in romana sa ne lase dracu’n pace cu pasareasca lui si sa se duca sa’nvete o limba straina. Plecam, desi femeile ar mai fi ramas, outletul din apropiere le atragea ca un magnet.

Predam camperul la timp, am fost taxati cu 20 euro in plus fiindca consumaseram doua butelii. Ne-a cam iritat faza fiindca nu ne zisese de la inceput. Din nou in Suzuki ca sardinele spre Oradea. Pe seara ajungem in Baile Felix rupti de oboseala si anchilozati. Oprim si ne cazam la Crisana (110 lei camera dubla). Parca ne-am fi intors in timp inainte de ‘89. Hotelul era intr-o stare avansata de degradare, dar avea piscina cu apa termala. Mincarea la restaurantul hotelului buna, dar te ard pe fata…nu aduc nota si umfla preturile fata de ce-i in meniu.

Cum ne-am trezit am dat fuga la piscina pt o balaceala (8 lei/zi de persoana). Credeam ca vom fi doar noi, da’ de unde, babalicii erau deja acolo. Oameni linistiti ne-au lasat sa ne desfasuram in galagie. Am tinut-o intr-o balaceala continua de la 8:00 la 12:00 cu o scurta pauza pt micul dejun. Apa avea cam 40 gr C…o placere!

Pe la 13:00 o luam spre Bucuresti. Alegem traseul Tg Mures - Brasov - Bucuresti. Un chin si pe aici, mai putine gropi, dar multe localitati. Dupa 12 ore cu scurte opriri in Tg Mures, Sighisoara si Predeal ajungem acasa in capitala, sau mai bine zis in Mica Venetie ca ne-am trezit inconjurati de ape. Gondola! Gondola!

…si o harta cu traseul, facuta la repezeala in Paint